„Dacă aș avea o curte, aș sta pe un scaun toată ziua. N-aș face nimic altceva decît să privesc și să respir”
Interviu de un cristian, în Observator cultural, nr. 1012, 1 mai 2020
Paradoxul vieții este acesta: după un timp și lucrurile rele îți par frumoase, sau, mă rog, aureolate de-o melancolie care fac să-ți devină cu adevărat apropiate, ale tale, indispensabile: toate sînt, în fond, urmele pașilor tăi în această unică existență care ți s-a dat. Nu mai ai de ce să-ți renegi pașii: pașii greșiți rămîn tot greșiți. Ei te-nvață cum să nu mai greșești, dar tu greșești din nou și din nou. Dar mereu într-alte feluri. Sau în același fel, dar la alt nivel.
„Mă simt mai tînăr ca oricînd şi mai bătrîn ca oricînd”
Interviu de un cristian, în Observator cultural, nr. 717, 3 aprilie 2014
În proximitatea noului mileniu gusturile mele s-au îndreptat înspre minimalism. Dar şi acesta poate fi scris sub dicteu, însă un dicteu parţial dirijat. Ăsta este cazul volumului Drumul furnicilor (1997), scris într-o săptămînă şi ceva. În genere, privesc micile întîmplări cotidiene parcă printr-o lupă şi măririle succesive rezonează într-un ciudat mod conflictual.
Poezia și culoarea omeniei
Interviu de Cristian Pătrășconiu, în România literară, nr. 23–24, 2024
Cine sunt? Sunt vânătorul de foci. Vreau să privesc în toate ființele lumii, cât și în mine însumi, asumându-mi acest pericol. Și încă mai mult, cum spune un alt poem al meu: Nu sunt nici eu dar nici altcineva.
„Biblioteca mea a devenit simbolul tripartit al reîncarnării”
Interviu de Ema Cojocaru, blog Cărturești, 21 iunie 2024
Cu două mutări la activ, biblioteca mea a devenit simbolul tripartit al reîncarnării, desemnând cele trei vârste simbolice ale ființei umane: copilul încrezător și curios, maturul avid și pofticios, și bătrânul sceptic, prieten al singurătății.
„Libertatea înseamnă și dezorientare”
Interviu de Robert Șerban, în Banatul azi, 3 aprilie 2017
Bătrânețea culege tot ce-i mai de preț din toate vârstele și-nchipuie cu ele o viață mai bună. Poate asta e o utopie. Îți trebuie forță să crezi în ea. Ori poate chiar ăsta e adevărul: cu cât îmbătrânești trăiești mai deplin. Ai învățat un lucru simplu dar miraculos: cum să nu-ți faci rău ție însuți. Și poate că asta e fericirea. Zile cu soare, mirosuri de flori, haine colorate ale trecătorilor – voi faceți restul!
„Am reușit, printr-un efort de voință, să nu mai pun la suflet nimic din ce m-ar putea afecta psihic”
Interviu de Cristian Teodorescu, în Cațavencii, 26 iunie 2016
Banalul e cel care ne însoțește traiul zilnic. Depinde de noi să-l transformăm în ceva benefic, și încă mai mult: într-o sărbătoare. Cei care nu știu să facă asta vor trăi într-un tern perpetuu și într-o fatală lipsă de aderență la real. A nu ști să te bucuri de întîmplări banale, să le descoperi rezonanța mereu nouă, e o dovadă a unui suflet plat, necizelat. Spun necizelat, nu neinstruit.