Drumul furnicilor
1997, Cartea Românească (ediția a doua, 2011, Casa de pariuri literare)
Apa care curge la baie
Seara am lăsat apa să curgă la baie.
M-am vârât în pat şi-am ascultat apa cum curge la baie.
Niciodată nu m-am gândit că apa din ţevi poate să curgă
încontinuu ca fluviile. Noaptea întreagă
am ascultat apa cum curge la baie. Adormeam
şi iar mă trezeam, realitate sau vis, apa curgea la baie.
Simţeam cum întineresc, ridurile mi se şterg,
auzul mi se ascute până când
susurul apei care curge la baie îmi apare ca bubuitul
talazurilor marine.
Mă gândeam că voi avea mulţi copii
şi veselia lor îmi va umple casa.
Mă gândeam că voi scrie poezii, voi fuma şi voi călători
în toată lumea. Mă pregăteam să mor într-o insulă pustie,
tocmai îmi alesesem doi nori însoţitori când
m-a trezit zgomotul apei care curgea la baie.
Mi-am amintit că aseară o lăsasem să curgă fără motiv,
pur şi simplu să curgă.
„Mama tot scria”
Volum de confirmat — booktrailer disponibil
Amintirile în care nu cred
ceața pe străduțele înguste
filmul degetelor mele clipind pe ziduri
de case părăsite
am tot zis că voi pleca în altă parte
am tot chemat prieteni împrejuru-mi
ca un condor care ocolește munții
și prăpăstiile într-o clipă
în apa tot mai molcomă a izvorului
împotmolit bolovanul
capului meu
mama tot scria scrisori
aș vrea să știu dacă soarele le-a primit
și să mor împăcat
Fragment
Volum de confirmat — booktrailer disponibil
Zilele trec fără să observ tăcerea rămâne în fața ferestrei mereu inexactă poate că salcia ce-mi umbrește balconul știe mai mult despre toate acestea și uneori pe vreme de furtună încearcă să-mi spună
„Șapca”
2018, Casa de pariuri literare
În dimineața asta îmi pun șapca în cap
Și-o pornesc pe străzi
Poate e ultima șapcă
Poate sunt ultimele străzi
Nu știu exact unde mă duc
Dar acolo unde ajung pot să stau cât vreau
Pot să zâmbesc sau să mă-ntristez
Cu firescul cartofului răsărit printre brândușe
Acolo e de mine
Mă plimb de colo-colo
Și nimeni nu moare de ciudă
Secunde privilegiate
Secole în viteza a cincea
Șapca răsărind printre brândușe
Insula secretă a lui Prometeu
2019, Casa de pariuri literare
Despre carte:
Garsoniera solară a mătușii mele Heralda
2021, Casa de pariuri literare
La capătul mării spun nu spun da zâmbesc și cânt
2022, Casa de pariuri literare
Clanța de la ușă mă privește cum o apăs încet cu mâna declanșând clickul simpatic intrarea în următorul fragment din viața mea în propria-mi odaie ori în afara ei de credeți că-i puțin lucru vă înșelați click picătură de sânge după picătură de sânge